E vremea recoltei. Aidoma tuturor semănătorilor, am strâns și noi rodul muncii noastre. E toamnă și – slavă Domnului! – rafturile ne sunt pline cu toate bunătățile cu care au fost binecuvântate plaiurile Măgurii... Însă, dincolo de asta, mai e ceva. Ceva mult mai important, ceva neprețuit. După o vară în care am încercat să semănăm în sufletul aproapelui sămânța Celui Bun, inimile ne sunt acum pline. Pline de nădejde, pe care știm că Domnul nu o va rușina. Domnul va rândui ca puținul pe care noi l-am făcut să crească și să rodească întru mântuire...
Să încerci să vii în ajutorul câtorva zeci de oameni care-ți calcă pragul și-ți umplu dintr-odată casa poate fi o sarcină mult prea copleșitoare, privind lucrurile omenește. Dar ceea ce nu e cu putință la oameni, e cu putință la Dumnezeu. El face imposibilul posibil! Noi am pus, înainte de toate, rugăciunea. Am început totul cu rugăciune. Apoi ne-am lăsat în mâinile Domnului, și ceea ce-a urmat a decurs de la sine... Acum, amintindu-ne cu drag de cele întâmplate, nu putem decât să aducem smerită mulțumire pentru toate.
A reînceput școala și s-a făcut liniște la mănăstire; doar fotografiile păstrează ecoul tumultului verii ce-a trecut. Voluntarii ne-au ajutat mult în vremea culesului, când volumul de muncă crește exponențial. Au fost mâini harnice (dar și jucăușe și hazlii), care-au trudit la rucodelia noastră și nădăjduim că ceea ce-am putut să le oferim sufletește a covârșit efortul lor trupesc.
Pe lângă cules (de plante din flora spontană și de fructe de pădure), am organizat trei tabere cu ateliere pentru copii și adolescenți: tabăra de pictură de icoane pe sticlă (în perioada 14-18 iulie), tabăra de storytelling (cu tema „O viață de poveste”, în perioada 28-31 iulie) și tabăra de ateliere de povești care prind viață (cu tema „Oglindiri în natură”, în perioada 22-24 august).
Le mulțumim tuturor celor care au contribuit ca aceste activități să se desfășoare atât de frumos! Ne rugăm ca Sfântul Andrei Șaguna, pe care l-am ales ca ocrotitor în acest demers, să le răsplătească, înmulțindu-le darul.
Vă împărtășim cu drag câteva din impresiile participanților la taberele Măgură de Rai din vara acestui an:
„Când Bunăvoința se întâlnește cu Natura, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, și când se prind pe cale cu Pacea, Libertatea și Impulsul gândului dintâi, călăuzite de ritmul tainic al rugăciunii neîncetate care țese Bucuria caldă, primitoare și primenitoare, atunci mediul se transformă și îi transformă și pe cei care intră în el. La Sfânta Mănăstire Măgura Jina se lucrează cele nevăzute, dar înnoitoare de suflet, se picură câte puțin, dar pentru totdeauna, în inima celor care îi calcă hotarul, imnul iubirii. Aici, la mănăstire, cine nu a simțit sau nu a învățat în lume ce este Dragostea, o descoperă uimit, în Adevăr. Atelierele pe care Sfânta Mănăstire Măgura Jina le organizează pentru copii și tineri reprezintă experiențe extraordinare și revelatoare, întâlniri privilegiate, în care dăruirea Maicilor, a Părintelui și a formatorilor este necondiționată și se transformă în satul care crește copilul, și pe cel mic și pe cel mare, sus, pe munte, cu mâna atingând cerul. Cea mai frumoasă tabără, cele mai iubite ateliere, cea mai odihnitoare vacanță, cei mai prețioși și nebănuiți mentori și profesori, aici sunt de găsit. Slavă Ție, Doamne, pentru toate!” (Lavinia Alexe)
„Cu toate că era iulie, am ajuns la Măgura ca teleportați în plină toamnă. Ploaie de toamnă, care a ținut cam... toată săptămâna. Dar cine a avut timp să se gândească la ploaie? Noi am avut treabă. Dimineață de dimineață, coboram de la locul de cazare spre mica bisericuță de lemn, unde pășeam, întâi de toate, prin Liturghie, în Cer. Mai apoi, ajungeam în trapeza mănăstirii, locul care, imediat ce forfota și clinchetul farfuriilor de la micul dejun încetau, devenea o lume mai frumoasă decât cea de basm, și intram încă o dată în lumea lui Dumnezeu. De fapt, cred că intram acolo încă de la Liturghie și nu mai ieșeam. Acest sentiment l-am avut întreaga săptămână: că nu mai călcam pe pământ, că îmi este îngăduit să stau alături de îngeri, și au pălit toate grijile în fața bucuriei. Stăteam la masă cu Sfinții și cu Dumnezeu, și, peste toate ale noastre, simțeam ocrotirea Maicii Domnului. Au fost zile de poveste cu sfinți și eroi, cu povești despre comorile din suflet, cu ceai de roiniță și clătite, cu râsete și joc de copil, cu săpunuri și mâini harnice, cu mure, cu cimbrișor și cu Dumnezeu. Munții cei falnici ne-au fost martori bucuriei. Zâmbetele smerite și călduroase ale maicilor ne-au primit nu doar în brațe, ci și în inimi, și ne-am simțit ca acasă. Cea mai mare realizare este faptul că, deși am fost profesoară la școala de vară «O viață de poveste», mi-am dat seama că elevul am fost chiar eu.” (Prof. Daniela Stuparu)
„Înainte de a pleca în tabără am avut tot felul de încercări, încât chiar credeam că nu o să mai ajungem. Apoi, când maicile mi-au spus că vor fi peste 50 de copii, m-am cutremurat un pic. Dintr-odată, nu mă mai simțeam în stare să merg în fața lor cu fărâma mea de frumos. Dar Maica Domnului a rânduit altfel și ne-a purtat pașii lin înspre mănăstire – până și drumul forestier, care anul trecut ne-a dat de furcă, a fost netezit «ca-n palmă». După Liturghia din prima dimineață de ateliere, am primit un cuvânt despre smerenie, și-am știut că era pentru mine. Atunci mi-am zis așa: «Doamne, e o minune că m-ai adus aici! Dar oare voi reuși să fiu bună unealtă prin care să fii slăvit? Lucrează Tu, eu singură nu pot nimic!» Și așa a lucrat Domnul, încât fiecare dintre noi a primit dar pe măsura căutărilor și a nevoilor sale... Le-am dus copiilor valiza plină cu cele mai minunate cărți despre natură pe care le aveam în biblioteca de acasă, iar poveștile pe care li le-am împărtășit au devenit neașteptat de vii (chiar și pentru mine) în cadrul natural uimitor de la Măgura. Până la urmă, poți să citești oricât de mult despre un lucru, dar nu e de ajuns. Trebuie să-l trăiești, să-l atingi, să-l simți, să-l vezi, să-l guști... Abia atunci te poți bucura deplin de el. Or, la Mănăstirea Măgura e multă bogăție. Domnul a revărsat din belșug din darurile Sale aici! Să vă dau un mic exemplu: în drumeția pe care am făcut-o cu copiii și cu Maica Veronica în pădure, am descoperit cel puțin 10-15 specii de ciuperci. Despre floră nu mai vorbesc! Deși cunosc destule plante, aici m-am simțit copleșită de frumusețea diversității. Până la finalul șederii, m-am liniștit. Mi-am dat seama că sunt cu adevărat mică, dar că a fost nevoie de mine aici. Mai departe, unde și cum va rodi sămânța, se îngrijește Bunul Dumnezeu...” (Georgiana Camalessa)
„De fiecare dată când vin aici învăț lucruri noi și am parte de experiențe plăcute alături de maici și surori. În fiecare an, maica stareță ne primește cu căldură. În această vacanță am cules plante (cimbrișor, sunătoare, mușețel), am pictat icoane pe sticlă și am făcut diferite treburi gospodărești ajutându-le pe maici.” (Maria, 14 ani)
„Tabăra de la Mănăstirea Măgura – Jina a fost o experiență deosebită, de neuitat. Am fost primită cu brațele deschise și am fost ajutată ori de câte ori am avut nevoie. Am mai fost în tabere, dar în niciuna nu am învățat atâtea informații prețioase. Maicile sunt atât de bune și înțelepte... Nu am mai fost înconjurată de persoane care emană atâta bunătate și înțeleg pe fiecare, indiferent de greșeală. Pe oriunde am mers și în orice loc mă uitam, priveliștea era minunată. Cel mai bine mi-a prins că m-am deconectat de la internet și rețelele sociale. Niciodată nu am fost atât de conectată cu Dumnezeu și cu natura. Această experiență nu poate fi descrisă în cuvinte, trebuie trăită pentru a o înțelege cu adevărat. Sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să ajung în acest colț de Rai!” (Ștefania, 15 ani)
„Măgura? Despre Măgura se pot spune multe povești frumoase. Pe scurt, este locul unde râzi, te rogi, plângi, zâmbești, lucrezi (cu puțin noroc, joci și badminton cu maicile), toate la un loc. La Măgura e BINE!” (Teodora, 16 ani)
„Mă simt liniștită, fericită, împlinită chiar! Îmi doresc ca toată omenirea să simtă măcar o dată viața cea după Dumnezeu!” (Doina)
„Mie mi-a plăcut foarte mult când am mers la cules cu mașina. Mi-a plăcut mâncarea făcută de măicuțe și faptul că în camere am avut paturi etajate.” (Anastasia, 11 ani)
„Am venit aici neștiind ce mă așteaptă și nici cum e acest loc. Am descoperit o mână de femei cum nu am mai întâlnit și cum nu mi-am imaginat că există! Maicile, scumpele maici, m-au uluit zilnic văzând sacrificiul lor pentru Hristos. Muncesc și se spetesc ca nicio altă supereroină din filme. Aici e filmul! Aici sunt eroinele lui Dumnezeu!” (un mirean mic)
Dragii noștri, vă mulțumim tuturor. Să nu uitați că voi sunteți semințele noastre! Să rodiți în lume purtând în voi lumina, bucuria și nădejdea pe care le-ați primit la Măgura!
Vă purtăm în gând de rugăciune,
Obștea Mănăstirii Măgura