Măceșul (Rosa Canina)

 

Mențiuni și semnificații biblice : nu apar ca atare în versiunile din limba română ale Sfintei Scripturi. Pornind de la denumirea batos din ebraică, se poate presupune că măceșul se ascunde, măcar uneori , sub denumirea comună de Mărăcine și descrierea acestuia. În fabula alegerii unui rege al copacilor, după ce Măslinul, Smochinul și Vița de Vie declină rând pe rând oferta, pe motivul care-i leagă, anume că oamenii îl slăvesc pe Dumnezeu închinându-i roadele lor(măslinele, smochinele și strugurii), vine și rândul mărăcinelui să le dea un răspuns : „apoi copacii toți au zis către Mărăcine: Vino și domnește peste noi! Iar mărăcinele le-a zis copacilor : Dacă într-adevăr mă ungeți rege peste voi, veniți, ședeți la umbra mea!; dacă nu, să iasă foc din mine și să mistuie cedrii Libanului!” (BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009, Judecători, 9, 14-15). Răspunsul enigmatic al mărăcinelui, bazat pe un paradox, nu poate fi înțeles decât în contextul  povestirii biblice despre Abimilec, fiul unei slujnice, care accede la tron, fără să aibă dreptul istoric și legitimitatea morală necesară. Dincolo de sensul fabulei, se poate considera că mărăcinele din această fabulă este măceșul.

Principii active: fructele de măceș conțin procente înalte de factori vitaminici, fiind un adevărat fitocomplex vitaminic : C, A, B, E, K, PP, P (rutozid și hiperozidă). Este unul din fructele cele mai bogate în vitamina C (100 g fructe conțin vitamina C prezentă într-un kilogram de lămâi). Mai conțin flavonoizi, zaharuri, acizi (malic, citric), pectină, lecitină, tanin, săruri minerale (fier, calciu, magneziu, potasiu).

Acțiune farmacologică: tonică generală, energizantă, vitaminizantă, remineralizantă. Prin bogăția în vitaminele A și C, sunt puternic antiaterosclerotice, neutralizează radicalii liberi, reglează metabolismul, reglează funcționarea glandelor endocrine, antitoxice, scad permeabilitatea și fragilitatea capilară, dau vasodilatație arterială, normalizează circulația periferică, sunt antidiareice, vermifuge, astringente, coleretic-colagoge, antiitiazice, antiinflamatorii intestinale și renale, sedative.

Indicații terapeutice: boli cardiovasculare (cardiopatie ischemică, angină pectorală, aritmie, infarct miocardic, arterioscleroza, arteriopatia membrelor inferioare, tulburări de circulație periferică), boli digestive (ale vezicii biliare, hepatită cronică, ciroză hepatică, enterocolită acută și cronică, diaree, parazitoză intestinală), inflamații ale rinichilor și căilor urinare, litiază renală, convalescență după boli infecto-contagioase consumptive, cancer .

Mod de preparare și administrare :

Pentru uz intern: infuzie din două lingurițe pline de măceșe măcinate 3 minute în 250 ml apă fiartă, 3 căni/zi.

Macerat: dintr-o lingură plină cu măceșe măcinate, care se macerează 8 -12 ore în apă rece, se beau 2-3 căni/zi. Este benefică asocierea dintre fructele de măceșe și cele de cătină.

Extract apos concentrat: 4 linguri pline de măceșe uscate se macerează 8 -12 ore în 250 ml apă rece, de seara până dimineața, apoi se blenduiesc două minute în apa în care au stat la macerat. Se strecoară și se îndulcește cu una-două lingurițe miere de albine; două căni pe zi sunt un excelent tonic revigorant, antioxidant, antiaterosclerotic, antibacterian, antiviral, remineralizant, antitumoral.

Tonic cardiac și antiaterosclerotic: 3 lingurițe de fructe de măceșe, 3 lingurițe de  fructe de păducel, ambele măcinate, se macerează 8-12 ore în 300 ml apă rece, se blenduiesc, se strecoară și se beau cu înghițituri rare.

Sirop natural antibronșitic: 500 g măceșe măcinate se macerează 8 -12 ore într-un litru de apă rece; după strecurare se adaugă 100 ml miere și 100 ml sirop de brad, se păstrează la frigider în sticle închise; se beau 20 ml de 3 ori /zi, diluat în 250 ml  apă călduță sau ceai pentru boli ale căilor respiratorii (amigdalită , faringită, traheită, bronșită, gripă, tuse convulsivă).