Sunătoarea (Hypericum Perforatum)

 

Principii active: părțile aeriene recoltate în timpul înfloririi conțin taninuri de natură catehică și proantocianidine catehină, epicatehină, leucocyanidină. Mai conțin flavonoide (hiperozid, rutozid), quercitrină, izoquercitrină, quercetină, derivați fluoroglucinici, acizi fenolici , betasterol, ulei esential, vitamine C și A, xantină, colină, săruri minerale.

Acțiune farmacologică: este una dintre cele mai studiate plante; studiile au evidențiat proprietăți sedative și antidepresive ale extractelor de sunătoare ce conțin hiperoforină și hipericină, efect comparabil cu cel al antidepresivelor de sinteză; un alt efect important este cel de facilitare a cicatrizării plăgilor datorită hiperforinei.

 Alte efecte: antiinflamator, antihemoragic, analgezic, trofic și calmant în arsuri,  antiulceros, vasodilatator, hipotensor, coleretic-colagog, antiseptic, antibacterian, antiviral, relaxant, cardiotonic, radioprotector, fotosensibilizant.

Indicații terapeutice: depresie, distonie neurovegetativă, pavor nocturn la copii, somnambulism, anxietate, agitație, enurezis, stres;

- nevralgii (facială, de trigemen, intercostală, de sciatic, coccigiană), zona zoster;

- reumatism cronic, polimialgie reumatică;

- hepatită cronică, colecistită cronică, ciroză hepatică, ulcer gastroduodenal, pancreatită cronică;

- menopauză;

- cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială;

- hemoroizi, boala Parkinson;

- arsuri, eritem solar, escare, entorse, contuzii, plăgi mușcate, înțepături de insecte.

Mod de preparare și administrare:

Pentru uz intern

-  infuzie dintr-o linguriță plantă mărunțită în 250 ml apă clocotită, 3 minute, 2-3 căni/zi.

- pulbere: ½  linguriță de 3 ori/zi;

- ulei de sunătoare obținut ca extracție în ulei de măsline sau de floarea soarelui, o linguriță de 3 ori/zi (fibrom uterin, chist ovarian, ulcer gastric).

Pentru uz extern:

- infuzie concentrată din 2 linguri pline de plantă mărunțită în 250 ml apă clocotită, infuzată 3 minute. Se utilizează sub formă de băi, comprese.

- maceratul din 200 g plantă în 2 l apă rece, 8-12 ore, apoi se fierbe 2 minute; se adaugă la apa de baie după strecurare,  pentru băi de șezut de 2-3 ori pe săptămână, 20 min.

- uleiul de sunătoare obținut ca extracție în ulei de măsline sau ulei de in se utilizează sub formă de masaj ușor, local (nevralgii diverse, dureri reumatice, contuzii, entorse, fracturi după formarea calusului, plăgi) și sub forma de comprese locale (afecțiunile menționate anterior și pentru eczeme, dermatoze, arsuri, gingivită etc).

-clisma cu ulei de sunătoare: se fac microclisme cu 50-100 ml ulei, o dată sau de două ori pe zi care se recomandă pentru leziuni inflamatorii ale intestinului gros, rectită radică (inflamația rectului după radioterapie), hemoroizi.