maguraderai
Iubirea care îmbrățișează
Iubirea care îmbrățișează
Nu am putut încărca disponibilitatea pentru ridicare
Părintele Teofil repeta adesea un cuvânt preluat de la Sf. Isaac Sirul: „Cel ce nu se minunează de Dumnezeu nu L-a cunoscut încă pe Dumnezeu.” Sfinția Sa își apropriase acest gând, fiind mereu înseninat de o nemărginită uimire și o neasemuită bucurie, care se revărsau asupra tuturor celor care ajungeau să-l cunoască.
Avându-l drag la inimă pe Părintele Teofil, am mai adăugat în selecția noastră de cărți un volum care-i aparține. De data aceasta e vorba despre 7 cuvântări rostite în Duminica Fiului Risipitor, care, laolaltă, au menirea de a ne ajuta să înțelegem că fiecare dintre noi poate fi, în același timp, „și fiu risipitor, și frate împotrivitor, și tată primitor”. Citind și meditând la cele scrise vom putea „să ne întrebăm, să ne cercetăm pe noi înșine, să știm cum suntem, ce suntem”.
Să ne îndreptăm cu toții atenția către Domnul și, adâncindu-ne în tâlcuirea acestei pilde pline de dragoste, să dobândim raportarea cea bună, adică să nu-L mai vedem pe Dumnezeu ca pe un „sponsor” („Dă-mi, Doamne! Fă-mi, Doamne!”) sau ca pe un „terorist” („Vai, Doamne, să nu mă pedepsești!”), ci ca pe Cel ce este cu adevărat: tatăl iubitor care aleargă cu bucurie în întâmpinarea noastră atunci când ne pocăim.
Alte cărți despre Părintele Teofil:
- „Părintele Teofil cel din inima mea”
- „Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine?”
- „Din vistieria inimii mele”
Titlu: Iubirea care îmbrățișează
Subtitlu: 7 cuvântări la Duminica Fiului Risipitor rostite de Părintele Teofil Părăian
Autor: Părintele Teofil Părăian
Editură: Andreiana
Categorie: Carte ortodoxă
Recomandare de vârstă: Adulți
Număr de pagini: 112
An publicare: 2025
Copertă: Necartonată
Format: 20 x 13 x 10 cm
Share
