În urmă cu un an, de Praznicul Sfântului Nicolae, am început proiectul nostru despre cărți intitulat „Autenticitatea cucerește!”. Inițiativa a pornit de la faptul că oamenii veneau adesea să ne ceară diverse recomandări, multora dintre ei fiindu-le greu să aleagă titluri valoroase din noianul de publicații cu care suntem asaltați cu toții zilnic.
La început am ales câteva titluri de Crăciun și de iarnă, căutând să avem câte ceva atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, atât cărți duhovnicești, cât și literatură, biografii sau minunate povești ilustrate. Am continuat la fel când a venit primăvara, de Sfintele Paști, apoi am întâmpinat vara și toamna, iar acum iată c-am strâns în biblioteca noastră cu recomandări 42 de titluri. Un număr rotund și frumos, la care-am ajuns în mod firesc, pas cu pas, carte după carte, bucurie împărtășită după bucurie împărtășită. Teancul nostru e acum clădit din mii de pagini mângâietoare de suflet, indiferent de anotimpul în care acesta locuiește. Nădăjduim că oricine răsfoiește selecția noastră poate găsi un titlu care să-i vindece dorul de frumos și de veșnicie.
Acum, pentru că ne aflăm în pragul prăznuirii Nașterii Domnului, vă împărtășim cu drag câteva fragmente inedite despre Crăciun, pasaje pe care le puteți regăsi în cărțile noastre.
„Timpul trecea ca melcul. Doar Ajunul Crăciunului ne mai rămăsese punct de reper, restul părea ca o filă galbenă dintr-un vechi ceaslov.
Și iată că venise din nou noaptea cea sfântă. O să ne așezăm cu toții la masă, ținându-ne de mâini. Mâini reci și crăpate de munca dureroasă. O să ne amintim de Lituania și de staulul unde mergeam la miezul nopții, ca să auzim vitele și orătăniile vorbind ca oamenii. Crăciunul e Crăciun pretutindeni! Cum sărbătorim în Siberia? Cu un singur pește pentru toată lumea. O să punem deoparte cele douăsprezece oase bine supte, pe care apoi o să le pisăm, ca să dăm gust supei. Nimic nu se aruncă, nimic nu se pierde.” (fragment din cartea Haiku siberian)
„În fresca de la Voroneț, un leu, un bou și un asin veghează lângă ieslea Pruncului. La o privire grăbită, scena pare familiară. Pictura urmărește mai degrabă să transmită un mesaj decât să fie plăcută.
În iconografia clasică a Nașterii Domnului, boul și asinul sunt interpretarea vizuală a profeției lui Isaia: făpturile necuvântătoare Îl recunosc pe Stăpânul pe care oamenii L-au ignorat.
La Voroneț, pictorul adaugă leul ca semn. Un strigăt tainic: Pruncul acesta este «Leul din tribul lui Iuda» (Apocalipsa 5:5), puterea ascunsă sub vulnerabilitate, biruința ascunsă sub tăcere.
În vechile bestiare creștine, leul era simbolul Învierii: se spunea că puii de leu, născuți fără suflare, erau readuși la viață de răsuflarea tatălui după trei zile. Părinții Bisericii au văzut în această legendă o prefigurare a lui Hristos, Cel care avea să zacă în mormânt și să învie biruitor. Astfel, în fresca de la Voroneț, între scutecele-giulgiu în care este înfășat Pruncul și forma de sicriu a ieslei, între leul care veghează și bolta de azur care aproape cântă deasupra lor, se naște o narațiune: despre Mesia care vine să moară și să învie.
Scena de la Voroneț nu separă Nașterea de Înviere. Într-un singur cadru, într-o singură adiere de culoare, se dezvăluie întreaga taină: Dumnezeu coboară în lumea supusă morții, ca să smulgă viața din stricăciune. Pruncul – aparent neputincios – este, în realitate, Leul adormit a cărui respirație va zgudui iadul. Prezența leului lângă iesle devine astfel o profeție pictată: moartea însăși va fi sfâșiată de viața nouă adusă de Hristos.
Leul de la Voroneț este mai mult decât o simplă amintire a seminției lui Iuda. El devine cheia paradoxului creștin: în sălbăticiune se ascunde forța absolută; în naștere începe biruința asupra morții. Această frescă este un gest de luciditate și curaj teologic: imaginea unui Dumnezeu care, sub chipul fragil al unui prunc, poartă întreaga putere a unui leu pregătit să sfâșie noaptea lumii.” (fragment din cartea Nu toți primesc galben)
„Crăciunul bătea la ușă. Tatăl lui ar fi trebuit să se fi întors până acum. Frankie de-abia aștepta să adune crenguțe de brad pentru policioara căminului. Dar întotdeauna portocalele erau piesa de rezistență. Nouă portocale, câte una pentru fiecare copil. Tatăl lor înhămase calul la trăsură și se dusese tocmai până-n Lansing ca să aducă la vreme neprețuitele portocale. Domnul Dunkle zisese că înspre Lansing era vreme rea.
«Pesemne că de-asta întârzie tata», își spuse Frankie, sperând din tot sufletul să aibă dreptate.” (fragment din cartea O portocală de Crăciun)
„Au trecut anii, iar copacii începuseră să-și uite visurile din tinerețe. Până într-o zi când, în hambarul în care se afla ieslea, și-au găsit adăpost o tânără gingașă și un bărbat nins de ani. Căci nu mai era loc sub soare pentru ei. În noaptea aceea, tânăra a dat naștere unui prunc, iar bărbatul l-a așezat în iesle. Atunci copacul nostru a simțit că lemnul lui vechi și prăfuit se umple de lumină și a înțeles dintr-odată că visul i se împlinise: înlăuntrul său purta cea mai mare comoară din cer și de pe pământ!” (fragment din Legenda celor trei copaci)
„Micuța Katia a întrebat:
— Mama, ce praznic este astăzi?
Mama a răspuns:
— Astăzi Se naște Pruncul Hristos.
— Cel care Și-a vărsat sângele pentru toți oamenii?
— Da, fetița mea.
— Și unde Se naște El?
— În Bethleem. Evreii își închipuiau că o să vină ca împărat, iar El S-a născut întru smerenie. Îți amintești tabloul în care Pruncul Hristos e culcat în iesle, în peșteră, fiindcă Sfânta Familie nu a găsit alt adăpost. Și acolo au venit să se închine Pruncului magii și păstorii.
Micuța Katia se gândea: «Dacă Hristos a venit să-i mântuiască pe toți oamenii, de ce au venit să I se închine doar magii și păstorii? De ce nu vin să I se închine tata și mama, că doar a venit să-i mântuiască și pe ei?», dar să întrebe despre toate astea n-a îndrăznit, fiindcă mama era severă și nu-i plăcea să fie descusută, iar tata nu răbda deloc să fie întrerupt de cărțile lui. Katia se temea însă că Hristos o să Se mânie pe tata și pe mama că n-au venit să I se închine. Puțin câte puțin, în capul ei s-a închegat un plan: cum să meargă la Bethleem singură, să se închine Pruncului și să ceară iertare pentru tata și pentru mama.” (fragment din povestirea Copilul și nebunul, inclusă în volumul Povestiri de Crăciun din clasicii ruși)
„S-a ghemuit, s-a făcut covrig, dar nu-și putea trage sufletul de frică și deodată, absolut pe neașteptate, a început să se simtă așa de bine: mânuțele și piciorușele au încetat să-l mai doară și i s-a făcut atât de cald, atât de cald, ca pe cuptor; iată-l că s-a cutremurat cu totul: ah, era cât pe ce să adoarmă! Ce bine e să dormi aici: «Stau un pic aici și pe urmă mă duc din nou să mă uit la păpuși», s-a gândit băiatul și a zâmbit, aducându-și aminte de ele: «parcă ar fi vii!...» Și deodată a auzit-o pe maică-sa, care a început să cânte: «Mamă, dorm, ah, ce bine e să dormi aici!»
— Hai la bradul meu de Crăciun, băiete, a șoptit deasupra lui un glas molcom.
Băiatul a crezut mai întâi că e tot mama lui, dar nu, nu e ea; cine oare l-a chemat? Nu vede, dar cineva s-a aplecat asupra lui și l-a îmbrățișat în întuneric, iar el i-a întins mâna și... deodată, ah, ce lumină! Ah, ce brad! Ba nu e brad, băiețelul n-a mai văzut vreodată asemenea copaci! Unde-o fi acum? Totul strălucește, totul scânteiază și în jur sunt numai păpuși, ba nu, sunt băieței și fetițe, doar că sunt atât de luminoși, toți se învârtesc în jurul lui, zboară, toți îl sărută, îl iau, îl duc cu sine și el zboară și vede că mama lui îl privește și râde la el bucuroasă.
— Mamă! Mamă! Ah, ce bine e aici, mamă! îi strigă băiatul și iarăși se sărută cu copiii și ar vrea să le povestească cât mai repede despre păpușile acelea din geam. Cine sunteți voi, băieților? Cine sunteți voi, fetițelor? îi întreabă el râzând și iubindu-i.
— Suntem la «bradul lui Hristos», îi răspund ei. Hristos are întotdeauna în ziua asta un brad pentru copiii mici care nu au bradul lor acolo... Și a aflat că băieții și fetițele de aici au fost copii ca și El, dar unii înghețaseră încă în coșurile lor, în care fuseseră abandonați pe scări, la ușile unor funcționari din Petersburg, alții se asfixiaseră la ciuhoncele care îi luaseră spre îngrijire de la casele de copii, alții muriseră la sânul secat al mamelor lor (în timpul foametei din Samara), alții se sufocaseră din cauza duhorii din vagoanele de clasa a treia, dar ei toți sunt acum aici și toți sunt ca niște îngeri, toți sunt la Hristos și El însuși este printre ei, întinde mâinile spre ei și-i binecuvântează pe ei și pe mamele lor păcătoase... Iar mamele acestor copii sunt și ele aici, stau deoparte și plâng; fiecare își recunoaște băiețelul sau fetița, iar copiii zboară spre ele și le sărută, le șterg lacrimile cu mânuțele lor, le roagă să nu mai plângă, pentru că aici le e atât de bine...” (fragment din povestirea Un băiat la bradul lui Hristos, inclusă în volumul Povestiri rusești de Crăciun)
Și pentru că o carte merge de minune lângă un ceai (mai ales dacă e iarnă), vă recomandăm cu drag ceaiul pentru nesomn, care este ideal dacă suferiți de insomnie, fiind de mare folos în perioadele de stres prelungit, situații tensionate sau când simțiți nevoia de echilibrare a balanței emoționale.
Vă dorim Praznic binecuvântat! Fie ca Nașterea Domnului să vă găsească cu porțile inimii deschise, ca Pruncul să-Și poată sălășlui lumina înlăuntrul ei!
Hristos Se naște, slăviți-L!
