Lumea ca o zi de vineri

Dacă nu ați avut încă ocazia de a-l citi pe Părintele Ioan-Florin Florescu pe blogul personal (ioanflorin.wordpress.com), vă redăm mai jos o parte din precizarea autorului la acest volum:

„Articolele din volumul de față au apărut într-o primă formă pe blogul meu, «Jurnal scoțian», între 2018 și 2021, de unde și subtitlul care însoțește această așezare a lor într-o carte: «Din jurnalul unui preot misionar». Am avut acum ocazia să revin asupra lor, refăcându-le pe unele, adăugând altora completări necesare și corectând inerentele stângăcii ale ritmului diaristic în care le-am scris pe cele mai multe.

Cititorii blogului meu știu deja că e vorba de un jurnal atipic, în care majoritatea articolelor sunt mici exegeze la Evanghelii, comentarii teologice și texte de atmosferă misionară, la care se adaugă, din când în când, povestiri și câteva evocări circumstanțiale.”

Care e rostul încă unei cărți de eseuri și de unde titlul „lumea ca o zi de vineri”?

Explicația ne-o oferă autorul în fragmentul care dă titlul volumului:

„De ce mai povestim toate acestea, după ce le-am spus și anul trecut, și acum zece ani, și acum o mie de ani? Se potrivesc aici cuvintele pe care i le scria André Gide lui Paul Valéry, despre istoriile știute și răsștiute: «Totul s-a spus deja, dar cum nimeni nu ascultă, trebuie mereu s-o luăm de la capăt».

Nu există suferință mai mare decât aceea de a iubi oamenii. Coborârea în infernul lor, asta înseamnă iubirea de oameni (de aceea, în Ortodoxie, icoana Învierii este Coborârea lui Hristos la iad).

[…]

Coborârea lui Dumnezeu în infernul omenesc este adevăratul drum al Crucii, atunci, ca și acum și până la sfârșitul lumii.

«Omule, nu știu ce spui», se leapădă Petru pentru a treia oară și, imediat, în versetul următor, Evanghelia face o schimbare de cadru, spre întunericul casei arhiereului, din care ochii lui Iisus urmăresc toată scena: «Și întorcându-se, Domnul a privit spre Petru» (Luca 22, 61). Nimic mai mult. În ochii aceștia care privesc mereu la ce se întâmplă cu noi a concentrat evanghelistul Luca toată suferința Mântuitorului.

Din Vinerea Mare, răstignirea Sa n-a mai încetat niciodată. Dar și aceasta s-a mai spus. O lume încremenită într-o zi de vineri, spre care privesc mereu ochii lui Iisus. O coborâre într-un infern în care se cântă Bach. Un nesfârșit Paște al Crucii în așteptarea Paștelui Învierii.

L-am întrebat odată pe starețul Clement: cum poate Hristos să mai iubească lumea și ce mai este frumos în noi, după ce L-am dus pe drumul Crucii? Pocăința, mi-a răspuns el. Dacă mai este ceva frumos în oameni, totul s-a spus în Evanghelii, după întâlnirile Mântuitorului cu păcătoșii care s-au pocăit.

Lumea e ca o zi de vineri, dar asta a știut Domnul chiar de la facerea ei.”

O carte de pus pe noptieră pentru cei care, după agitația zilei, caută întâlnirea cu Domnul în pastile mici, dar concentrate. Cu un motto pe măsură: „Cel mai greu nu este să-i iubești pe oameni, ci să-i suporți.”

Titlu: Lumea ca o zi de vineri - Din jurnalul unui preot misionar
Autor: Ioan-Florin Florescu
Editură: Doxologia
Categorie: Carte ortodoxă, Eseuri motivaționale
Recomandare de vârstă: Adulți
Număr de pagini: 240
An publicare: 2012
Copertă: Necartonată
Format: 13 x 20 cm