Salt la informațiile despre produs
1 din 7

maguraderai

Poezii cu iz de filocalii

Poezii cu iz de filocalii

Preț obișnuit 20 lei
Preț obișnuit Preț redus 20 lei
Reducere Disponibil în curând
Taxe incluse.

Dacă vreun suflet va afla
Printre cuvinte și culori,
Printre arici, dovleci și flori,
Un tâlc adânc sau o povață
Care să îl ajute-n viață,
Sau de măcar am izbutit
Un suflet trist sau ostenit
Să-nveselim ori s-alinăm,
O frunte să înseninăm,
Să-i dăm un zâmbet cald în dar,
Atuncea nu e în zadar!”

(fragment din poezia Către cititor)


Viața e, pentru fiecare dintre noi, un mare dar. Oamenii recurg uneori la poezie ca mijloc de expresie pentru a încerca să exprime frumusețea pe care o întâlnesc, dar și sentimentele care li se cuibăresc adânc în inimă. Avem nevoie de poezie încă din fragedă pruncie, pentru a ne sensibiliza și a învăța cum să ne sondăm lăuntrul.

Maicile de la Mănăstirea Diaconești au publicat de ani buni mai multe serii de poezii, ghidușe și aparent pentru copii, dar foarte potrivite pentru întreaga familie, mai ales că autoarele au inclus de fiecare dată și un cuvânt duhovnicesc.


Așteptăm cu drag să ne scrieți în care dintre aceste poezii (fărâme filocalice) vă veți regăsi. În cea despre Tică (șoricelul ce-a dat iama-ntr-o budincă), sau într-a lui Murdărilă (porcușorul ce-a ajuns să-i plângi de milă), ori în versurile în care vulpea și ariciul se duc la judecată pentru o nimica toată... Ori poate musca din ciorbă, ghebele și dumitrițele de folos sufletesc vă vor fi...


Titlu: Poezii cu iz de filocalii
Autor: Mănăstirea Diaconești
Editură: Bonifaciu
Categorie: Carte de poezii pentru copii
Recomandare de vârstă: + 4 ani
Număr de pagini: 71
An publicare: 2011
Copertă: Cartonată
Format: 23 x 14 cm

Vedeți detaliile complete