Săpun „Oușor de Paști”

Am manufacturat acest săpun cu gălbenele, mușețel și morcov cu gândul la ouăle roșii pe care le vom ciocni de Paști împreună cu cei dragi, dând slavă pentru Învierea Domnului.

Săpunul vine frumos ambalat într-o cutie de carton natur cu decupaj pătrat.

Mai jos, vă împărtășim o frumoasă povestioară intitulată „Oușorul de Paști”. Am preluat-o din volumul „Arțarul neascultător - Istorisiri creștine pentru copii”, apărut la editura Sophia și tradus din limba rusă de Xenia și Adrian Tănăsescu-Vlas.

În anul acela pe mica Nadia n-au luat-o la biserică să întâmpine Paștile. Era bolnavă de câteva zile – o chinuia o ticăloasă de tuse. Sărmana Nadia zăcea în pat și se gândea la povestirea de ieri a bunicului. În jurul acestuia se adunaseră seara nepoții, și bătrânul le povestise lucruri tare interesante: cum în zilele de Paști Hristos Se îmbracă împreună cu Apostolii în haine simple și umblă împreună printre oameni ca să pună la încercare milostivirea lor față de străini. De aceea, zicea bunicul, se și gătește de Paști atât de multă mâncare: ca să poată fi hrănit oricine vine în casă...

Noaptea de afară era liniștită și într-un anume fel neobișnuit de frumoasă. De obicei Nadia se temea de întuneric (din această pricină chiar o porecliseră „fricoasa”), dar atunci și-a dat seama cu uluire că nu se teme deloc. „Pesemne că acum cântă deja Hristos a înviat, și toți se felicită cu prilejul Paștilor”, se gândi ea. „Ce bine ar fi dacă Hristos ar veni la mine în chip de străin! Nu m-aș simți atât de singură!”

Și totuși, în sufletul ei nu era loc pentru întristare, ci locuia bucuria aceea care vine doar o singură dată în an: bucuria Paștilor. Chiar i se părea că aude glasul îndepărtat al clopotului.

Deodată, auzi cum cineva zgârie încet la ușă. „Este Hristos!”, se gândi Nadiușa, dădu repede pătura la o parte și alergă către ușă. Fără să simtă frică și, de aceea, fără să întrebe nimic, deschise și... încremeni de mirare. La ușă stătea un bărbat înalt și bărbos. Fața lui era rea și nu semăna deloc cu icoana Domnului Hristos. Pe cât se pare, și el era luat pe neașteptate și înlemnise. Au stat o vreme așa, unul în fața altuia: fetița mică și uriașul necunoscut. În capul Nadiei străfulgeră povestirea bunicului: Domnul vine la oameni în haine simple ca să-i pună la încercare, să vadă dacă sunt milostivi față de străini și de săraci...

Se uită așa preț de câteva clipe, după care îi zise lin, zâmbitoare, necunoscutului: „Așteptați, vă rog”, și dădu fuga în cameră. După un scurt răstimp apăru iar în prag. În mână avea un coșuleț împletit cu ouă roșii. Nadia îi întinse unul necunoscutului și-i spuse veselă: „Hristos a înviat!”.

Bucuria ei pascală se întinse și asupra necunoscutului. Fața lui aspră, chiar rea, prinse deodată viață, pe ea apăru un zâmbet, deveni plină de bunătate... Iar Nadia se liniști de tot și gândi: „Bine că bunicul ne-a povestit despre asta, altfel aș fi tras o sperietură pe cinste”.

Zâmbind în continuare, oaspetele neașteptat răspunse cu glas răgușit, înfundat, de bas: „Adevărat a înviat!”. Era un hoț, și i se părea tare ciudat să vadă că acea fetiță mică nu se teme de el, criminalul în fața căruia tremurau întotdeauna de frică nu numai victimele, ci chiar prietenii. S-ar fi părut că în sufletul lui nu rămăsese nimic sfânt de vreme ce chiar în noaptea Sfintei Învieri se apucase să prade o casă: dar iată că în fața lui stătea un copil mic și încrezător, care nu se temea de el nicidecum și-i întindea zâmbitor un ou roșu de Paști.

Asta i se părea o minune până și lui. Neștiind ce să facă acum, îți aținti privirile asupra oușorului roșu, atât de mic în palma lui uriașă. Și atunci își aduse aminte! Își aduse aminte nespus de limpede cum cu multă vreme în urmă bunica îi povestea lui, un prichindel pe atunci, că în această zi Hristos Se pogoară la oameni în zdrențe sărmane de sărac călător și cercetează casele bogaților și săracilor, ca să vadă cum împlinesc porunca milostivirii dată de El. Își mai aminti cum aștepta și el ca la ușa cocioabei lor să bată străinul necunoscut, căruia îi va da ceva, cât de puțin, din masa de Paști a lor. Ce fericiți erau atunci: Însuși Hristos venea la ei! Și își mai aminti slujba de Paști din mica bisericuță de parohie, cum se rugau oamenii toată noaptea. Își aminti și cum împreună cu prietenii săi, băietani de o seamă cu el, cânta în Joia Mare: pe tâlharul cel cu bună înțelegere... S-ar fi gândit el atunci ce va deveni după mulți ani, și că i se va întâmpla tocmai istoria asta? Privi din nou spre dulcea fetiță și repetă lin: „Adevărat a înviat!”. Însă cuvintele acestea le spunea deja despre sine însuși... Simțea că într-un chip de nepovestit, minunat, sufletul lui leapădă zdrențele murdare ale păcatului și devine la fel de curat ca al acelei fetițe încrezătoare care privea la el cu ochii mari și cu zâmbet strălucitor. Cu ochii plini până la durere de lacrimi, se întoarse și, strângând cu grijă în pumnul uriaș oușorul roșu, porni grăbit în întâmpinarea sunetului pascal al clopotelor...